Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 27 aprilie 2011

DESPRE LUMINA SFANTA DE PASTI

Aşa se aprinde Sfânta Lumină la Ierusalim de Paste
Când am ajuns la Ierusalim în anul 1974 am slujit Prohodul Mântuitorului cu Patriarhul Benedict, ce avea 97 de ani, în Vinerea Sf. Paşti. Prohodul s-a terminat aproape de ziuă în Sâmbăta Sf. Paşti. Iar, când citeşte Evanghelia: "Şi au pecetluit Mormântul împreună cu custodia" atunci intră armata în Biserică şi se duce şi stinge cele 40 de candele de aur de la Sf. Mormânt şi pe lespedea Sf. Mormânt ce are 3,5 m lungime şi 2,5 în lăţime pun pecete, preoţii au pus vata deja foarte groasă acolo, ca atunci când va veni lumina s-o ia şi s-o dea aprinsă la popor. Vine armata şi pune 3 sigilii pe uşa Sf. Mormânt. Pe urmă s-au stins cele 2770 de candele din tot mormântul, căci cele 40 de aur sunt în Sf. Altar, unde este piatra pe care a fost pus trupul lui Iisus.

Sfântul Mormânt are mai multe altare, armenii şi monofiziţii şi maroniţii au altarele lor. Sâmbăta dimineaţa s-au stins toate candelele şi la Mormântul Domnului, şi pe Golgota, peste tot. Iar în Mormânt rămâne numai puţină lumină ce vine prin nişte gemuleţe mici de la zi, căci sunt galerii la Sf. Mormânt. Rămân călugări de strajă, căci Biserica are multe odoare, se închide Biserica şi se duc toţi acasă după Prohod, pâna Sâmbăta la orele 11. Pe la orele 11, armata este foarte de mare folos, te întreabă: Eşti ortodox, treci aici! Eşti catolic, ai alt loc. Fiecare religie are locul ei. Apoi intră toată lumea liniştită în Biserică şi deodată intră 20 de mitropoliţi îmbrăcaţi în veşminte şi 400 de preoţi. Nu se intră în Mormânt cu aparate de fotografiat cu blitz, în mormânt nu-i voie, trebuie sa fie numai lumina de la zi. Fiecare are în mană câte un smoc din 33 de lumânări, atâtea câţi ani a avut Domnul nostru Iisus Hristos. Pe la orele 12, la amiază, vine şi Patriarhul, descult şi cu capul gol, îmbrăcat într-o cămaţă albă de mătase cu mâneca largă. Lumânările, cele 33, sunt lipite laolaltă şi au pictată Învierea lui Hristos pe ele şi se vând în magazinele din Ierusalim. Patriarhul este controlat de armată în faţa a mii de oameni, ca nu cumva să aibă ceva de aprins şi să se spună că a făcut ceva şi a aprins Sfânta Lumină. După aceea, episcopii îl îmbracă. Stiharul alb rămâne pe el, îl îmbracă cu toate veşmintele de Patriarh.

Fiecare strigă în limba lui

Numai bine, se fac orele 13, iar pe la orele 13, Patriarhul se roaga în trei limbi: "Să ne rugăm să vie Sfânta Lumină!" arabii strigă, bat din palme, aclamă. Patriarhul este ţinut de diaconi atunci când cade în genunchi. Rugăciunea lui ţine cam o jumătate de oră. Pe la ora 12 s-a început Vecernia, iar când se termina rugăciunea de chemare a Sfintei Lumini, numai ce auzi in Biserica: "Kirie eleison, Gospodi pomilui, Doamne miluieşte" - fiecare strigă în limba lui. Patriarhul stă în genunchi şi exact când a ajuns Vecernia la cântarea "Lumină lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc..." a intrat un nor azuriu-alb în Biserică, la care nu te puteai uita, că te orbea. Din nor a fulgerat de trei ori, un fulger a trecut peste Catapeteasmă (Iconostas), peretele ce desparte altarul de popor, şi s-a dus lin, drept la mormântul lui Hristos. Când a atins piatra de pe Sf. Mormânt, toată vata de pe el s-a aprins şi toate candelele s-au aprins singure. La cei din balcoanele de sus li s-au aprins singure lumânările în mâini. Patriarhul a chemat armata, care a rupt sigiliile şi când s-au deschis uşile de la Sf. Mormânt, înăuntru era un cuptor mare de vapaie de foc, o văpaie albăstruie albă. Patriarhul are nişte cutii mari cu cheile şi cu manere cu multe găuri. Patriarhul ia vata aprinsă şi o bagă cu foc în cutii şi lumina ţâşneşte prin găurile cutiilor şi apoi le încuie cu cheiţa şi ia cutiile de mânere, iar diaconii merg înainte şi havasii (soldaţii) cu culioane rosii, ca protopopii şi cu bastoane de argint, care-l păzesc pe Patriarh şi merg prin mijlocul Bisericii cu vasele cu lumină şi strigă: "Veniţi de luaţi Lumină!"

Lumina nu arde

De la lumina Patriarhului mii şi mii de lumânări se aprind, că ţâşneşte pe găurile acelea ca razele soarelui. Catolicii, ca să nu ia lumina de la noi de la ortodocşi, sunt şase candele în dreapta şi şase în stânga, catolicii iau din candelele din dreapta, iar armenii din stanga, iar la noi s-a aprins chiar pe Mormântul lui Hristos.

Lumina aceasta a Învierii se aprinde numai la Paştile ortodoxe, la cele catolice nu se aprinde. Lumina sfântă s-a aprins în data de 14 aprilie 1974, în Sâmbata de Paşti la orele 13. 00. Când s-au aprins lumânările încep toacele cele de argint, clopotele cele făcute de Constantin cel Mare, sute de cadelniţe şi în glasul lor începe a se înconjura Bisericuţa şi a se cânta: "Învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, îngerii o laudă în ceruri..." când cântă atâtea coruri, în mireasma de tămâie şi în marea de flăcări, parcă nu mai eşti pe pământ, parcă eşti în cer şi nimeni nu s-a ars vreodată de atâtea lumini.

Această cântare, de la Vecernia Duminicii ţine până Duminică dimineaţa. Se cântă acum "Hristos a înviat!" în toate limbile pământului. Lumina este imaterială, timp de două minute dai pe faţă cu ea şi nu te arde. Lumina aceasta, ce vine singură din ceruri în Sâmbăta Paştilor este LUMINA CU CARE HRISTOS S-A COBORÂT LA IAD, cum zice Isaia: "Cei ce şedeau în întuneric vor vedea lumină mare". La noi a venit Iisus cel înviat Duminică.

Iisus a predicat în Iad Evanghelia vreme de 33 de ore şi trei zile, aşa scrie în penticostar. De Joi seara până Vineri seara e o zi, de Vineri seara până Sâmbăta seara o zi, de Sâmbătă seara până Duminică seara este o zi, aşa se calcula la evrei. De Vineri de la orele 15 până Duminică, Sâmbata spre Duminica la orele 24 (12) sunt exact 33 de ore. Din iad Iisus i-a scos numai pe cei ce credeau că Iisus va veni în lume, nu i-a scos pe toţi de acolo.

Clopotul cel mare de la Mormântul Domnului, făcut din aur, în Vinerea Sf. Paşti îl plânge pe Mântuitorul pentru că a murit, se trage singur, rar şi cu jale, Bang, Bang. Grecii mi-au spus cum boceşte clopotul cel mare şi că se trage singur, iar când vine Învierea, tot singur se trage şi sună foarte repede şi cu veselie şi le acopera pe toate celelalte clopote. Uiţi că eşti pe faţa pământului. Vezi zeci de mii de lumini, care se duc spre căminele lor pe străzile Ierusalimului. În Ierusalim, la magazine sunt un fel de căldăruşe cu sită deasupra şi cu fitil, pline cu untdelemn de masline, ca un fel de candele. Pe acestea le aprinzi de la Sfânta Lumină şi poţi să duci acasă Sf. Lumină. Acolo erau polonezi, bulgari, francezi, italieni, americani, englezi, oameni din toata lumea. În jurul Sf. Mormânt sunt scaune pentru ambasadori, fiecare ţară are un reprezentant, care vede Sfânta Lumină. Eu am adus la Mănăstirea Sihăstria Sfânta Lumină într-un felinar de acela şi candelele noastre ard din 1974 cu Sfânta Lumină de la Mormânt.

Când a fost părintele Petroniu la Sf. Mormânt, Sfânta Lumină a venit aşa: Când s-a făcut rugăciunea pentru Sfânta Lumină, deodată a venit un stâlp de foc şi s-a speriat toată lumea, a venit deasupra Sf. Mormânt s-a despicat în trei, un stalp de foc a mers la Golgota, unul la Mormântul Domnului şi unul la Biserica Sf. Învieri. În trei stâlpi s-a făcut Lumina aceasta, căci nu vine în fiecare an la fel, aici sunt taine mari. De aici ar trebui catolicii să se întoarcă la Paştile ortodoxe. Dovada adevărului: Sfânta Lumină! Catolicii trebuie să se întoarca la ortodoxia credinţei, căci au făcut mare greşeală când au modificat data Paştilor, după voia lor şi nu după voia lui Dumnezeu. Iată o minune care de 2000 de ani se tot repetă, dovada Învierii sigure a lui Iisus Hristos. Dar ce să spună sectarii, că ei n-au nici Paşti, nici Crăciun, toate le fură de la ortodocşi? Ortodoxia este singura credinţă mântuitoare, care il mântuie pe omul creat de Dumnezeu!

Sfânta Lumină se aprinde numai la ortodocşi

În anul 1326 erau trei sultanate turceşti, unul în Damasc, unul în Egipt şi unul în Babilon. Ce au zis turcii? Când vin creştinii la Ierusalim să serbeze Paştile să nu le dăm voie să slujească, până ce nu vor plăti taxa de 9000 de bani de aur, căci turcii nu cred în Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde să plăteasca suma pentru că creştinii ortodocşi erau puţini în Ierusalim şi doar 100 de preoţi, căci erau alte religii, de tot felul. Dar sunt două străzi de armeni în Ierusalim, moşieri, bogaţi mari. Ei au zis: Plătim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfânta Lumină numai la ortodocşi şi nu iese şi la voi?" Armenii au zis: "Pentru că numai ortodocşii slujesc la Mormântul lui Hristos şi pe noi ne-au dat la o parte". "Dar dacă veţi sluji voi va veni Lumina?" Noi plătim şi taxa - au zis armenii - Lumina va veni la noi, la armeni!

Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o păţiţi!" Noi îi scoatem pe ortodocşi din Mormânt - şi l-au luat pe Patriarhul Ioachim şi l-au închis în Mănăstirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toţi preoţii.

A zis Patriarhul: Dacă nu ne lăsaţi să facem slujbă la Mormântul lui Hristos, o să facem la Biserica Sf. lacob, care este aproape de Mormânt. Şi turcii le-au dat voie ortodocşilor. Dar au pus de pază peste ei doi turci, generali de armată, ca să nu vină vreun ortodox la Mormânt. Creştinii au început a plânge şi au zis că s-a supărat Dumnezeu pe ei şi i-a îndepărtat de la Mormântul lui Hristos, dar Patriarhul le-a zis: "Nu vă temeţi, că are să se facă minune mare."

Lumina din Stâlp

Armenii ziceau că Lumina o să vină la ei. Iar Patriarhul zicea că de va vrea Hristos să iasă Lumina la ei n-avem noi, ortodocşii, ce face. Armenii au făcut slujbă şi ziua, şi noaptea, dar n-a mai venit Sfânta Lumină. Turcii le-au zis: De ce n-a venit Sfânta Lumină, că aţi plătit taxa? În acelaşi timp, ortodocşii făceau slujba tocmai a doua zi, pe când răsărea soarele şi când a zis Patriarhul: "Hristos a înviat!" un stâlp de marmoră din Biserica Sf. Iacob a crăpat şi a ieşit Sfânta Lumină în vârful Stâlpului. Patriarhul a pus o scară şi au luat Sfânta Lumină din vârful stâlpului şi în acest fel Sfânta Lumină a ieşit tot la ortodocşi.

Generalul turc de pe vârful stâlpului, care păzea acolo pe stâlp, a strigat: "Cred în Hristos!" Celălalt general de lângă el i-a şi tăiat pe loc cu sabia capul celui ce a strigat că crede în Hristos. Moaştele acestui general turc convertit şi martir al Sfintei Lumini le-am sărutat si eu, sunt acolo în Ierusalim şi acest turc este martirul Sfintei Lumini.

Văzând turcii că Sf. Lumină a ieşit tot la ortodocşi, au pus un ciuber cu murdărie înaintea uşii Sf. Mormânt şi fiecare armean trebuia să mănânce câte o lingură de murdărie şi în acest fel i-au spurcat turcii pe armeni. De atunci a ramas o zicală: "Să nu mănânci cu armenii, că ei caută să te spurce, aşa cum i-au spurcat turcii pe ei, când n-a venit Sf. Lumină". Distanţa de la Sf. Mormânt până la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumină este de 100 m.

Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit şi martir al Sfintei Lumini este pus în Biserica Sf. Iacob. De aici se vede că Iisus Hristos numai o Biserica a întemeiat - pe cea Ortodoxă - aceasta este mântuirea lumii. Sf. Lumină este dovada sigură că numai ortodocşii sunt pe calea adevărului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur la ceruri.

Din amintirile unui martor ocular

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu